Dreptul de acces la informația privind mediul se conturează ca un principiu legislativ al dreptului mediului și ca o garanție procedurală a dreptului fundamental la un mediu sănătos. Acesta reprezintă, în același timp, o orientare prioritară a reglementărilor juridice ecologice și un element strategic al politicilor publice în domeniul mediului.
Consacrarea acestui drept reflectă protejarea unui interes juridic fundamental: dreptul fiecărei persoane de a trăi într-un mediu care să asigure sănătatea și bunăstarea. Prin urmare, normele juridice oferă individului posibilitatea de a iniția proceduri prin care să fie sancționate încălcările obligațiilor privind protecția mediului.
În cadrul conceptului de democrație de mediu, accesul la informația de mediu reprezintă primul element al unui mecanism procedural format din trei drepturi fundamentale: accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție.
Aceste trei componente formează un instrument operațional esențial pentru exercitarea efectivă a dreptului la mediu. Fără aceste garanții procedurale, dreptul la un mediu sănătos ar rămâne doar teoretic, fără aplicare reală.
Garanțiile procedurale privind accesul la informații contribuie în mod direct la implicarea publicului și a societății civile în protecția mediului. În acest mod este suplinită limitarea juridică potrivit căreia mediul, ca entitate în sine, nu este un subiect de drept și nu poate exercita drepturi sau obligații.
Prin participarea cetățenilor și a organizațiilor civice, anumite atribuții de protecție sunt delegate societății, aceasta devenind astfel un veritabil „gardian” al mediului.
Convenția de la Aarhus a reprezentat un moment important în evoluția dreptului mediului, prin extinderea drepturilor acordate persoanelor fizice și juridice care acționează în favoarea protecției mediului.
Prin această abordare, documentul reflectă stadiul de dezvoltare al dreptului mediului și anticipează evoluții viitoare, inclusiv ideea recunoașterii unor elemente ale naturii ca posibili subiecți de drept.
În dreptul român, accesul la informația de mediu beneficiază de un regim juridic special, mai favorabil decât regimul general aplicabil comunicării documentelor administrative.
Se disting două forme principale ale acestui drept: un drept general de acces la informațiile privind mediul deținute sau gestionate de autoritățile publice și un drept de acces la informații sectoriale, referitoare la domenii specifice precum gestionarea deșeurilor, riscurile majore, calitatea aerului, calitatea apei potabile sau a apelor de îmbăiere.
Aceste informații pot include și activități sensibile, cum ar fi cele legate de organismele modificate genetic sau de domeniul nuclear.
