Încheiată în cadrul Comisiei Economice a ONU pentru Europa (CEE/ONU), semnată la 25 iunie 1998 la Aarhus (Danemarca) și intrată în vigoare la 30 octombrie 2001 (România fiind primul stat-parte care a ratificat-o prin Legea nr. 86 din 10 mai 2000), Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu este considerată un instrument universal al democrației de mediu. Documentul este deschis aderării oricărui stat membru al ONU, cu aprobarea reuniunii părților (art. 19.3), fiind a treia convenție internațională care recunoaște dreptul la mediu.
Convenția de la Aarhus are un caracter transversal, realizând o legătură directă între protecția mediului și drepturile omului, în special dreptul la mediu. Deși are origine regională europeană, a dobândit o vocație universală și este considerată o veritabilă convenție internațională de drept administrativ al mediului.
Din punct de vedere formal, documentul este structurat într-un Preambul (24 de puncte), 22 de articole și 2 anexe, reflectând consacrarea dreptului oricărei persoane „de a trăi într-un mediu adecvat sănătății și bunăstării sale” (Preambul, pct. 7).
Efectivitatea dreptului la mediu este asigurată prin trei elemente procedurale conexe și interdependente:
Accesul la informație este conceput ca un veritabil „drept de a cunoaște”, fundament al democrației participative de mediu.
Aplicarea Convenției implică implicarea activă a cetățenilor, un comportament transparent și loial al autorităților publice și voința politică de modernizare a relațiilor dintre stat și societate.
În plan juridic, principiul informării și participării se întemeiază pe dreptul fiecărei persoane de a trăi într-un mediu adecvat sănătății și bunăstării sale, transformându-se într-un drept subiectiv integrat procedural în ansamblul drepturilor omului la mediu, consacrat la nivel internațional, european și național.
